Evidența managerială – reprezintă un sistem de colectare, înregistrare și evidență a resurselor companiei.
Scopul – pregătirea și prezentarea informației și indicatorilor către nivelul managerial al organizației.
Principala sarcină al evidenței manageriale reprezintă răspunsul la întrebarea, în ce stare se află organizația, cum trebuie repartizate resursele existente ale companiei pentru sporirea eficienței ativității.
Cu alte cuvinte, Evidența managerială, este necesară pentru prezentarea informației persoanelor responsabile în întreprindere, pentru luarea unor decizii corespunzătoare, pentru sporirea eficienței, și productivității al activității curente de management al întreprinderii.
Evidența managerială este numită ca evidența internă, iar evidența financiară – externă, pentru că evidența financiară este destinată pentru persoanele din exterior, care nu fac parte din personalul companiei.